De multe ori mă surprindeam cu gândurile astea ... ca și cum, pentru a face efectiv toți pașii până să mă îmbrac și să plec ... mi-ar fi trebuit cine știe ce inspirație ... o stare deosebită în care să fiu ... și iată! Pentru că nu sunt ... binecuvântată cu acea stare ... poate ... nu-i pentru mine ... poate ... mai bine ... lasă ...

Un moment în care o idee ți-a sclipit în minte și ... pentru că ... te-ai uitat la tine și-ai văzut că
„nu ești în starea ... potrivită” ...
ai lăsat-o ... baltă?

Cu ceva timp în urmă, am primit o provocare: să scriu un mesaj ... o lecție ... ceva ... pentru niște elevi. Și prima întrebare care mi-a venit în minte ... a fost:

„Da’ ... ce să le zic eu?” ... „Eu n-am ce să le spun” și ... așa neinspirată cum eram ... am luat creionul și hârtia și AM ÎNCEPUT SĂ SCRIU ...

.... primul cuvânt ... prima propoziție ... prima pagină ... a doua pagină ... în total, în ziua aia, am scris 3 mesaje ... 3 lecții. De unde eu ... n-aveam ce să scriu.
( una dintre acele lectii o poti viziona aici )

Pentru mine a fost un exemplu viu al faptului că nu am nevoie să aștept inspirația sau starea potrivită ...
ca să-ncep să fac ceva. Încep pur și simplu ... și apoi starea potrivită va veni ... mai devreme sau ... mai târziu.

Așa că am încercat de câteva ori ... și-apoi ... m-am lăsat păgubașă ....

Îmi era foarte greu să accept gândul că ... în felul ăla de respirație ... aș putea să petrec o oră ... sau ... o zi... Alungam imediat gândul ... ca și cum aș fi tras o perdea peste el ... nu-mi venea să mă ocup de astfel de ... chestii. N-aveam nici o inspirație în acest sens.

Și-apoi mă întorceam la vechile tipare, la ceea ce ... venea de la ... sine ... chiar dacă erau multe momente în care vedeam cu ochii mei că, de la sine, respir doar la suprafață ... și, astfel, durerile de cap sunt mult mai dese din cauza lipsei de oxigenare.

Era ca și cum ar fi trebuit să renunț la ceea ce mergea automat și să încep să pun în mișcare un mecanism care ... abia se urnea și, la care, trebuia să fiu atentă secundă de secundă. Ceva extraordinar de ... obositor ... ceva ce, fără doar și poate ... n-aveam niciun chef să fac.

Și-am hotărât că e MUSAI să schimb ceva la asta.
 

Și ... primul lucru pe care am hotărât să-l schimb a fost acel NU care apărea aproape ... peste tot.

Dar ... crezi că aveam ... chef ... să fac asta? ... crezi că eram maxim de inspirată să stau de veghe la
ceea ce scot pe gură clipă de clipă?

N-aveam nici chef ... și nici inspirată nu eram ...

Eram doar conștientă că nu mai pot continua așa ... și că, așteptând să-mi vină cheful ... ca să fac ceva
în privința asta ... aștept ... degeaba ...

Ce-am învățat din asta?

În primul rând că ... așteptând să-mi vină inspirația ca să fac ... ceea ce e nevoie să fac ... e o capcană ... Prin faptul că aștept ca mai întâi să fiu inspirată înspre a face ceva și abia apoi să fac acel lucru ... inspirația nu numai că nu va veni ... dar, mai devreme sau mai târziu circumstanțele e posibil să se deterioreze atât de mult încât ... nu voi mai avea ... de ales.

          Dar tu?
În ce aspecte ale vieții tale ... încă mai aștepți ... inspirația?